Home » Entries posted by Alexandra Profir
Stories written by profir
Doamna de fier a Marii Britanii a murit

Doamna de fier a Marii Britanii a murit

Fostul prim-ministru al Marii Britanii, Margaret Tatcher a murit luni în urma unui atac cerebral. Tatcher (87 ani) a condus parlamentul englez între 1979-1990 și s-a remarcat prin caracterul său de fier ce i-a adus respectul și aprecierea internațională. De altfel, ea a fost cea care a salvat Anglia din criză, impunând un intransigent  model […]

Polifest 2013 sau despre importanța cercetării pentru socio-economie

Cea de-a doua ediție Polifest – singurul eveniment de amploare dedicat tehnicii, mediului economic și socialului -deschide, în intervalul 3-5 aprilie, porțile Universității Politehnice din București pentru toți cei interesați să descopere rețeta de succes a unor companii precum Avitech, Xerox, Siemens, Huawei, Lafarge, Petrom, Quantum, Carpat Cement, BCR, Junior Achievment, Renault, Unilever, etc. Pe lângă prezentări, […]

Continue reading …
7 obiceiuri bune care dăunează sănătății

Dacă vă numărați printre cei care încearcă să aplice ceea ce aud în stânga și dreapta că ar fi obiceiuri sănătoase pentru minte și trup, aflați că cel puțin 7 din recomandările primite nu sunt chiar benefice. Aflați, așadar, în cele ce urmează care dintre practicile promovate de mass-media, medici sau părinți și adoptate ca […]

Continue reading …
RIUF 2013- cel mai mare târg de universităţi, în weekend la Bucureşti

Standuri a peste 100 de universităţi din Europa şi SUA ,scurte şedinţe de consiliere, explicaţii şi informaţii utile, workshopuri şi seminarii- iată, în linii mari, oferta de anul acesta a  Târgul Internaţional al Universităţilor (RIUF). Locaţia – binecunoscuta Sala Palatului. Programul- 16 şi 17 martie, în intervalul 10:00-17:00. Specificul RIUF- primăvară 2013? Cu o experienţă de 11 […]

Continue reading …
Prognoza meteo pentru 12-17 martie

În ciuda atmosferei apăsătoare din acestă dimineaţă, resimţită în majoritatea regiunilor ţării, vremea se menţine bună şi călduţă. Totuşi, ce ar fi trecerea iarnă- primăvară fără precipitaţii? Meteorologul de serviciu de la Institutul de Meteorologie confirmă pentru Tesmedia că de astăzi şi până joi, ca aspect general, vremea rămâne caldă (cu maxime până la 15-17 grade […]

Continue reading …
Kinoautomat- primul film interactiv este din nou în România

Centru Ceh din Bucureşti găzduieşte sâmbătă seară o proiecţie inedită: primul film interactiv din lume, conceput şi produs de  Raduz Cincera pentru pavilionul cehoslovac de la Expoziţia Mondială din 1967 de la Montreal. Pe numele său Kinoautomat, filmul se bazează pe interacţiunea dintre publicul din sala de cinematograf şi scenariile gândite şi pregătite pentru “firul” […]

Continue reading …
Nominalizaţii Premiilor UNITER

Uniunea Teatrală din România a anunțat, la începutul lunii martie lista nominalizărilor pentru cea de-a XXI-a Gală  a Premiilor UNITER. Actori de pe marile scene de teatru ale României, care s-au bucurat de aplauzele publicului şi critici favorabile în anul 2012 speră  ca la ceremonia de decernare de luni, 13 mai 2013- găzduită de Sala Mare […]

Continue reading …
8 Martie- Ziua Internațională a Femeii

Ziua Internațională a Femeii a fost celebrată în avans de către marile organizații internaționale. Cu o temă de dezbatere adaptată vremurilor și un proiect pe măsura problemelor globale, ONU a ales să aducă în prim-plan femeia din mediul rural. Autonomia femeii de la sat- eradicarea foametei și a sărăciei– iată numele campaniei din acest an […]

Continue reading …
IRES: Românii doresc modificarea Constituţiei deşi ştiu că nu le va modifica nivelul de trai

Ultimul studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) aduce în prim plan preocuparea românilor faţă de tema revizuirii actului  ce stă la baza funcţionării statului- Constituţia. Majoritatea celor intervievaţi consideră că eventualele modificări le vor spori drepturile cetăţeneşti, fără a aduce cu ele, însă, o îmbunătăţire a nivelului de trai. De asemenea, deşi […]

Continue reading …
Arad – candidat la titlul de capitală culturală europeană

Orașul Arad confirmă candidatura pentru titlul de capitală culturală europeană a anului 2021, prin organizarea unui eveniment de prezentare și promovare la Parlamentul European. Fotografia, pictura și bucatele tradiționale sunt ingredientele alese de reprezentanții orașului pentru expoziția din 5 și 6 martie de la Bruxelles. “Arad, cetate europeana a diversității culturale – o expresie a […]

Continue reading …
Page 1 of 38123Next ›Last »