Un pas către un altfel de viitor

conferinta lansare tesmediaAstăzi a avut loc conferința de lansare a proiectului “TES MEDIA – primul pas spre creșterea competitivității pe criterii de calitate în contextul pieței concurențiale europene”, proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Obiectivul general al proiectului urmarește consolidarea parteneriatului dintre partenerii sociali, societatea civilă, autorităţile publice și alţi actori economici importanţi, pentru oferirea celor mai bune strategii de dezvoltare regională și locală, dezvoltarea parteneriatelor existente și crearea de reţele noi parteneriale pentru  a identifica și stabili zone prioritare de intervenţie; consolidarea  iniţiativelor pentru partenerii sociali,  dezvoltarea capacităţii acestora ca parte a dialogului social.

Și chiar a fost un prim pas. Unul important!

Am ales strategic locația conferinței: în incinta Primăriei Măgurele. Am lansat invitația autorităților locale și județene, mediului local de afaceri și celor preocupați de economia socială.

Am dat, practic,  întâlnire acelor potențiali parteneri care pot contribui dezvoltării zonei de implementare a proiectului – orașul Măgurele.

Și chiar dacă nu a fost o prea bună perioadă de întâlniri, fiind vacanță, conferința și-a atins scopul. Dincolo de informarea cu privire la începerea activităților proiectului –clauză la contractul de finanțare-, s-au dezbătut subiecte interesante, s-au identificat priorități, s-au stabilit parteneriate, s-au programat întâlniri de lucru.

Proiectul are o perioadă de implementare de 12 luni. El presupune achiziția de echipamente pentru înființarea unei case de producție TV. Doi dintre indicatorii de success ai proiectului sunt: crearea de locuri de muncă și realizarea a 5 emisiuni TV. La cererea partenerilor prezenți la conferință am convenit ca realizarea și difuzarea emisiunii “De ce sărac? Cum bogat?” să se facă pe plan local.

Munca practică, de teren, și filmările vor începe în luna 4 de implementare, respective luna octombrie, după ce lunile 2 și 3 se vor demara achizițiile și montarea echipamentelor.

În cadrul acestei emisiuni se vor prezenta cazuri sociale, real sociale, pentru care împreună cu autoritățile locale și mediul de afaceri se vor găsidana spirea tesmedia soluții practice. Așa cum spunea astăzi la conferință beneficiarul proiectului, Dana Spirea, “nu este o soluție să ducem saci cu haine unei familii ce trăiește în sărăcie, ci este necesar să identificăm reala problemă cu care se confruntă această familie”. Poate avem de-a face cu o situație în care unul dintre parinți, sau amandoi, nu-și gasește loc de muncă, deși în zonă există cerere. Putem găsi cazuri în care unicul întreținător al familiei nu este dornic să muncească și necesită consiliere. Sau o situație în care unei familii, ce trăiește dintr-o pensie, îi este necesar un frigider ce prisosește altei familii. Sau, mai ales și mai grav, cazuri în care copiii nu merg la școala fie că parinții nu au cu ce-i îmbrăca, fie că acești părinți nu au ei suficientă educație și sprijin să acorde prioritate acestui fapt. O altă situație demnă de menționat este  cazul în care femeile sunt victime ale violenței sau abuzurilor sexuale. Acasă sau la locul de muncă. Doar în teren, și cu ajutorul comunității, vom putea stabili care sunt prioritățile și nevoile sociale ale zonei.

În sprijinul rezolvării acestor situații, din rândul partenerilor sociali, al autorităților locale și salariați ai beneficiarului proiectului, vor fi angrenate persoane care vor centraliza date certe, nevoi și care împreună vor găsi soluții.

narcis constantin magurele ilfovNu încheiem gândul zilei de astăzi înainte de a mulțumi participanților, Domnului Primar Ruse Dumitru care a pus la dispoziție spațiul pentru desfășurarea evenimentului, Domnului Viceprimar Narcis Constantin și consilierilor săi care au participat activ venind cu idei și soluții, echipei de organizare a evenimentului care, subliniez, au fost voluntari și au făcut totul punând mult suflet și Managerului Proiectului, Ramona Marian, fără de care proiectele noastre ar rămâne niște inscrisuri în rafturi prăfuite de neputință.

 

 

Ramona Marian, manager de proiect: ramona marian manager proiect tesmedia

Este un proiect… mai de suflet… decât altele pe care le gestionăm… pentru că vine din sufletul şi visul unei persoane – Dana Spirea – care şi-a dorit să schimbe lumea… Poate nu în totalitate, poate nu de-o-dată… dar măcar pe ici, pe colo… Aceasta îşi propune proiectul TESmedia: să schimbe vieţile oamenile, să schimbe vieţile comunităţilor locale… creând, în primul rând, nevoia și dorința de schimbare şi prezentând, în al doilea rând, exemple de reuşite prin muncă, pasiune, perseverenţă, exemple de … aşa se poate… Pentru că dacă alţii pot, noi de ce nu am putea? Cu ajutorul emisiunilor tv, TESmedia va schimba percepţii, care vor duce la schimbare de atitudini şi, în final, la un alt viitor pentru noi toţi. Vă invităm să fiţi parte a acestei schimbări!”.

Citiți și articolul: Din categoria… celor mai minunați OAMENI

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *