Avem datoria morală de a ne informa

000Într-o eră în care grupurile de interese își fac partid după partid, într-o sărăcie cruntă care ne determină încă să cerșim pomana electorală, după 25 de ani pierduți, ne-a rămas doar responsabilitatea de a ne informa, de a merge la vot și a ne exprima acest drept.

Sigur că ne-am pierdut încrederea, speranța și auzim din ce în ce mai des voci care ne îndeamnă să nu mergem la vot. Și acest lucru este parte a unei strategii de subjugare. Suntem sclavi și vom continua să fim dacă nu ne vom asuma să contribuim prin propriul drept: libertatea de exprimare a votului.

Prin interviul luat domnului Valentin Dăeanu, candidat pentru Parlamentul European, nu încercăm a vă convinge decât că este necesar să ne informăm. Redactia a dorit un număr mai mare de interviuri însă nu am primit acceptul deocamdată.

Pe domnul Valentin Dăeanu l-am “întâlnit” pe faccebok, l-am citit și îi mulțumim că a răspuns invitației noastre de a ne răspunde la întrebări. 00

Reporter TES:  Vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre activitatea dumneavoastră profesională, susținută până în prezent.

Valentin Dăeanu: Am 46 de ani şi, deşi m-am ţinut până acum departe de lumea politică, îmi este greu să stau pe margine şi să văd cum lucrurile se degradează încontinuu. Am un portofoliu de realizări ce mă recomandă ca o persoană care a ştiut să construiască ceva în viaţă. Voi mentiona doar două dintre acestea:SMITH & SMITH, prima companie românească de transfer de bani, înfiintată în 1999 şi de a cărei servicii au beneficiat sute de mii de români şi ziarul Actualitatea românească, ziar distribuit in Europa pentru românii care lucrează în străinătate.

Reporter TES:  Ce v-a determinat să candidați pentru un mandat de europarlamentar?

Valentin Dăeanu: Este o întrebare firească, pe care am auzit-o de nenumărate ori, atât în perioada când strângeam semnături pentru candidatură, cât și în drumurile pe care le-am făcut prin țară, în această lună. Răspunsul meu a fost de fiecare dată același, chiar dacă uneori a fost privit cu neîncredere: așa simt! La fel ca marea majoritate a oamenilor obișnuiți cu care am stat de vorbă în aceste trei săptămâni de campanie, și eu sunt dezamăgit de ceea ce se întâmplă în România ultimilor 25 de ani. Sunt nemulțumit de deciziile guvernanților, care au adus țara în această stare.

Mediul de afaceri în care activez de peste 15 ani m-a obligat la seriozitate, rigurozitate, corectitudine și m-a învățat să răspund pentru fiecare dintre deciziile luate și mai ales pentru consecințele lor. În acest moment, mă consider capabil să transfer această experiență în plan politic. Mai mult, simt că am o obligație și o responsabilitate: față de copiii mei – nu mi-e indiferent mediul în care aceștia cresc; față de cei care mă cunosc și știu că pot să fac lucruri bune, aș cum am făcut, spre exemplu, pentru românii care lucrează în străinătate; față de generația mea – care încet-încet a ales să nu se mai implice în viața socială, poate din indiferență, din lehamite, din inerție; însă această alegere consider că este și anormală, și păguboasă pe termen lung.

Reporter TES:  De ce ați ales să fiți independent? Care sunt punctele forte, dar punctele slabe ale candidatului independent?

Valentin Dăeanu: Am ales să candidez ca independent pentru că sunt dezamăgit de prestația întregii clase politice românești. Nu mă regăsesc în activitățile și practicile niciunui partid politic ce s-a perindat la guvernare până în acest moment. Las la o parte declarațiile de principii și valorile pe care actualii politicieni afirmă că le promovează: sunt total lipsite de substanță, în momentul în care le compari cu ceea ce pun în practică.

Evident că, odată cu decizia de a candida ca independent, mi-am asumat și riscurile: nu am în spate resursa umană și logistica unei formațiuni politice sau a unei alianțe; nu beneficiez de mecanismul de propagandă al acestora; nu am resursele financiare de care dispune un partid politic.

Avantajul major este faptul că pot să mă prezint în fața alegătorilor și să spun, cu conștiința curată: nu am mai făcut până acum politică, nu am rude sau prieteni sus-puși în ierarhia vreunui partid; nu am derulat afaceri cu statul și nu am un interes personal în a ocupa poziția de europarlamentar; nu sunt membru în nici o formațiunie politică și nu sunt subordonat intereselor acesteia. Dacă votul cetățenilor mă va duce în Parlamentul European, acolo există grupul europarlamentarilor ”neafiliați”, care acționează în comun pentru obiective de politică europeană de interes general.

Reporter TES:  La ce anume vă referiți, când spuneți „ALTFEL DE POLITICĂ”?

Valentin Dăeanu: Mă refer la o politică ce are capacitatea de a pune interesul cetățeanului și al comunității mai presus decât cel individual, de partid sau de clan.

Mă refer la promovarea unui sistem de valori ce aduce în prim-plan o voce colectivă care ridică probleme, dar are și soluții reale.

Mă refer la o decizie politică ce se fundamentează pe analize coerente, conjugate cu dezbaterile și soluțiile pertinente ale profesioniștilor din diferite domenii.

Reporter TES:  Ce părere aveți despre sloganurile celorlalți candidați, de exemplu „Ridicăm România” sau „Schimbă-i cu forța”?

Valentin Dăeanu: Sloganul unei campanii electorale este o problemă care ține de decizia celor care doresc să obțină votul cetățenilor și a echipelor lor de campanie. Nu cred că are vreun sens să mă pronunț eu asupra eficienței sloganului ales de un concurent. Credibilitatea enunțurilor respective este legată organic de credibilitatea, în fața electoratului, a partidelor și a persoanelor care le promovează, iar acest lucru se va vedea la vot.

Reporter TES:  Care sunt principalele probleme pe care doriți să le abordați în Parlamentul European?

Valentin Dăeanu: O instituție europeană mai aproape de români.

O debirocratizare a procedurilor de accesare și utilizare a fondurilor europene

Un tratament nediscriminatoriu pentru cetățenii tuturor țărilor din Uniunea Europeană.

Reporter TES:  Cum vedeți schimbarea în România?

Valentin Dăeanu: M-aș bucura să pot contribui, în primul rând, la o schimbare de atitudine a cetățenilor acestei țări; aș vrea să o văd la generația mea și la cele care vin după mine. Ne-am scufundat, parcă într-o stare de veșnică așteptare, de neimplicare și de exprimare a nemulțumirilor fără să venim și cu soluții. Este foarte ușor să spui ”nu-mi place!”. Problema reală începe abia atunci când motivezi ”de ce nu-ți place” și când îți propui să faci ceva pentru a schimba ceea ce nu-ți place.

În al doilea rând, voi face tot ceea ce ține de mine pentru a provoca o schimbare a imaginii pe care o are România în spațiul internațional. Relaționez mult cu românii care lucrează în afara țării, cu mediul european de business și mă nemulțumește profund ceea ce se spune despre țara mea și despre români. Realitatea este cu totul alta, dar schimbarea trebuie să înceapă de aici, de la noi. Imaginea va deveni pozitivă în momentul în care vom face lucruri bune și vom vorbi despre ele.

Sunt conștient, însă, cu nu pot să fac acest lucru de unul singur. Imi doresc să vină lângă mine oameni care vor să se implice, care doresc să schimbe în bine situația României, care știu ce înseamnă drepturile, dar și responsabilitățile.

Reporter TES:  Aveți un mesaj pentru români?

Valentin Dăeanu: Pasivitatea electoratului român este exploatată cu succes de toți cei care își doresc o funcție politică sau de stat pentru o folosi în interes propriu. Experiența ultimilor 25 de ani a arătat că politicienii proști sunt aleși în funcții de cetățenii buni care nu votează.

Să venim pe 25 mai la vot, pentru a arăta că ne pasă cine ne reprezintă în Europa și ce vor face aceștia, odată ajunși la Bruxelles, pentru noi și pentru România.

Interviu realizat de reporter Alexandra Netea

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *