Warning: exec() has been disabled for security reasons in /home/tesmedia/domains/tesmedia.ro/public_html/wp-content/plugins/wp-video-posts/classes/wpvp-helper-class.php on line 31
Amploarea violenței împotriva femeilor

Amploarea violenței împotriva femeilor

violenta_22792200Studiu privind prevalența violenței împotriva femeilor în Europa: România – țara unde victimele
nu au încredere în instituții
Un nou raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) ”Violența împotriva
femeilor: în fiecare zi și în orice loc” prezintă rezultatele celui mai cuprinzător studiu din lume realizat până
în prezent cu privire la violența împotriva femeilor, arătând amploarea abuzurilor suferite de femei acasă, la
serviciu, în public și online. Studiul se bazează pe interviuri cu 42.000 de femei, 1500 în fiecare ţară, inclusiv
România.

Conform studiului, cele mai multe femei care recunosc că sunt afectate de violență fizică și sexuală sunt în652x450_019132-violenta
țări ca Finlanda, Danemarca și Letonia. România se află în eșantionul al doilea: 30% dintre femei spun că au
fost afectate de violența fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani, încadrându-se
în media la nivel european:
– 24% dintre femeile din România au suferit violență din partea partenerului
– 14% dintre femeile din România au suferit violență din partea unei alte persoane decât partenerul,
Legat de experiența de violență în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din România spun că au fost
supuse la violență fizică sau sexuală de către un adult înainte de vârsta de 15 ani. Violența psihologică
afectează între 30 și 39% dintre femei. 6% dintre femei au suferit violență sexuală din partea partenerului
sau a unei alte persoane, în 97% dintre cazurile de violență sexuală agresorul fiind bărbat.

1 (1)Dacă în medie în Europa 55% dintre femei au trăit o formă de hărțuire sexuală, în România doar 11% dintre
respondente au recunoscut că au suferit hărțuire sexuală. În ce privește hărțuirea (stalking) adesea asociată
de separarea de partener, media la nivel european este 18%, în timp ce în România 8% dintre respondente
au afirmat că ar fi fost supuse la acest tratament.

Studiul face pentru prima dată posibilă comparația între țările UE. Dar înainte de a face aceste comparații
trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
– rezultatele studiului sunt influențate de diferențele culturale care fac ca în anumite țări să fie mai
acceptabil ca femeile să vorbească altora despre experiențele lor de violență, chiar și în cadrul unui
studiu;
– cu cât nivelul de egalitate de gen din societate este mai mare, cu atât tăcerea din jurul violenței
împotriva femeilor este mai redusă, întrucât femeile recunosc situațiile de violență, își cunosc
drepturile și au încredere să abordeze în mod deschis problema violenței, fiind convinse că acest
lucru nu le va pune în pericol întrucât există mecanisme legale care le protejează.
Rezultatele studiului arată că tocmai această încredere lipsește femeilor din România. 77% dintre femeile
din România cred ca violența împotriva femeilor este răspândită și foarte răspândită. 28% dintre femei
cunosc victime ale violenței în cercul de rude și prieteni. Cu toate acestea, doar 47% dintre femei știu de
existența unei legi care protejează femeile împotriva violenței domestice in România. 74% dintre femei nu
cunoșteau niciun serviciu de suport specializat. Doar 17% dintre respondente au afirmat că au apelat la
poliție în urma celui mai sever incident de violență suferit vreodată și doar 1% la serviciile sociale, în timp
ce media de adresare către poliţie si servicii de suport la nivel european este de 33%.

Studiul FRA arată că factorii de decizie trebuie să recunoască amploarea violenței împotriva femeilor și să
se asigure că măsurile adoptate corespund și în practică, nu doar pe hârtie, nevoilor și drepturilor tuturor
victimelor violenței împotriva femeilor.

Organizațiile din România active în prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor cer autorităților: 225x169_082335-amalia-nastase-victima-a-violentei-domestice
 semnarea si ratificarea de urgență a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea
violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul);
 alocarea de fonduri de la bugetul de stat pentru acțiunile de prevenire și combatere a violenței
împotriva femeilor, pentru a asigura accesul la servicii specializate de asistență pentru femeile din
toate zonele țării. Statul este responsabil să asigure prin co-finanțare și continuitatea serviciilor deruate de ONGuri, cele mai longevive servicii din România (primele adăposturi au fost deschise în
România în 1998 de către ONGuri) și cele care concentrează cea mai profesionistă expertiză;
 poliția, profesioniștii din domeniul sănătății, angajatorii și serviciile specializate de asistență pentru
victime trebuie să beneficieze de formare, de resurse corespunzătoare și de competențele necesare
pentru a veni în ajutorul victimelor. Formarea trebuie să țină cont de dimensiunea de gen a violenței;
 România nu are o linie telefonică de urgenţă specializată pe problema violenţei împotriva femeilor. Un
astfel de serviciu de informare şi îndrumare spre servicii ar trebuie să fie o prioritate la nivel naţional.

Date de contact ale unor centre specializate de suport pentru femeile victime ale violenței:1a

 

Organizații semnatare, reprezentanţi si date de contact:2a

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *