Zelea Codreanu un criminal prea preţios

marturisitorul-mucenic-corneliu-zelea-codreanu Zelea Codreanu ocupă un loc aparte şi mistic în imaginarul politic românesc. El întrupează, pe rând, mitul Părintelui fondator, Conspiraţionistului sau Salvatorului Charismatic. Fiind încărcat de o asemenea anvergură mitică, se uită instictele sale criminale (“Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător”), excitarea provocată de libidoul puterii, spiritul său autoritar, despotic şi anti-democratic.

Până în ziua de azi, cultul personalităţii sale s-a amplificat, liderul mişcării de extremă dreaptă naţional-creştină reprezentând pentru mulţi români din contemporaneitate un model politic viabil, chiar dezirabil. După expresia politologului Daniel Barbu, românii, când vine vorba de oamenii politici, “vor să fie conduşi, nu vor să fie reprezentaţi”. Această formă sublimă de barbarism supravieţuieşte până astăzi aruncându-ne mai mult în faţă un viitor al trecutului decât unui viitor autentic. Zelea Codreanu propovăduia o viaţă simplă (o viaţă înfrânată creştineşte). “Condiţiile esenţiale ale elitei sunt: să trăim ucigând în noi poftele de îmbogăţire materială; să trăim o viaţă aspră şi severă”. Legionarii, potrivit lui Codreanu, trebuiau să calce pe urmele transcendentului “Atât de mult au fost călcate bietele case de legionari, încât pentru a restabili dreptatea în viitoarea Românie legionară, numele de legionar trebuie să devină sacru”. Mă întreb dacă asasinatele lui I. G. Ducă sau al lui N. Iorga se înscriu în aceeaşi logică sacră sau ele reprezintă mai mult victime colaterale în faţa unei credinţe sfinte ce-şi întinde înfăptuirea peste veacuri.

Ortodoxia în secolele trecute reprezenta, pentru Ţările Române, adevărata lege. Ea era legea, înlocuind-o practic. Aceasta inversare o observăm în mod obsesiv şi la legionari care nu credeau într-o lege a statului, ci doar în legi imuabile, organice, însuflate de divinitate. Nu aş vrea să scuz într-un fel mişcarea de extremă a legionarilor, dar este cunoscut faptul că, în Europa, mişcările de extremă erau în floare. Cel mai trist lucru cu putinţă este faptul că acest ipochimen charismatic al perioadei interbelice locuieşte astăzi în sufletele tulburi şi stranii ale multor români care se raportează la legionari şi la Codreanu, ca la o perioadă extraordinară, de salvgardare naţională care trebuie reînviată şi astăzi. Din păcate şi o parte a elitei româneşti se afla încă dominată de această excrescenţă ce confundă în mod mitic tulburările adânci ale sufletului cu realităţi superioare însufleţite de idealuri înalte. Codreanu spunea aşa: “Ea, Legiunea, tinde să aprindă credinţi nebănuite, ea tinde să transforme, să revoluţioneze sufletul românesc… Sufletul este punctul cardinal asupra căruia trebue să se lucreze în momentul de faţă. Sufletul individului şi sufletul mulţimii.”

Cât de mult a lucrat Codreanu la acest suflet? De-ar şti cât de mult sufletul se lucrează şi acum? Trist..

Sursă:  zeteticgroup.wordpress.com

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *