”Bătaie organizată” in Complexul Studenţesc Tei!

Vineri, 9 august, va fi ”bătaie mare” în Complexul Studenţesc Tei! Copii, fete şi băieţi îşi vor împărţi pumni şi picioare fără număr! Nu alertaţi poliţia, nu e cazul! ”Bătaia” este opera cluburilor Compact Box, BC Steaua şi BC Lăcătuş, care, cu sprijinul Federaţiei Române de Box, al WKF România şi al Primăriei Sectorului 2, organizează evenimentul sportiv al acestei luni in materie de lupte, gala ”Arşiţa Teiului”.

box

Cu începere de la ora 20.00, sunt programate întâlniri de copii şi juniori (pregătiţi de antrenorii Constantin şi Florin Foia), atracţia categoriei fiind Damian ”Red Scorpion” Brad, multiplu campion naţional de kickboxing WKF.

 

În competiţia rezervată fetelor se vor întâlni multiplele campioane naţionale care formează şi lotul olimpic feminin, sub coordonarea antrenorilor Mihaela şi Adrian Lăcătuş: Claudia Nechita şi Petra Drăghici (la categoria 57 kg), Steluţa Duţă şi Mariana Răducanu (la categoria 51 kg).

 

La băieţi, meciul serii este cel dintre Daniel ”Gorbunov” Chiţu (luptator profesionist de box si kickboxing, practicant de taekwondo si wushu. Palmares: 12 meciuri box profesionist, 5 meciuri sistem k1.) şi Nicolae Cristian (vicecampion european la juniori 1999 in Croaţia, dublu campion national, 80 de meciuri la profesionisti).

Împătimiţii sporturilor de contact vor putea să îi vadă la lucru în aceeaşi seară şi pe campionul mondial la WKF Adrian ”Spartacus” Mina (multiplu campion naţional kickboxing şi K1) şi pe deţinătorul centurii europene de Muay-Thay WKF, Alexandru ”Wolfman” Popescu.

 

Intrarea spectatorilor este liberă, cu excepţia zonei VIP. Biletele pentru această categorie sunt cu catering inclus şi vor putea fi procurate înaintea începerii evenimentului, din Complexul Studenţesc Tei (strada Olteţului nr. 30).

 

Afis Box

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *