“Poveștile” care ne sabotează

“Nu am timp”, “Nu pot”, “Eu nu știu”, “Nu mă ajută nimeni”… sunt câteva plângeri care ne țin mici, departe de reușită.

Se vorbește din ce în ce mai mult, și mai des, de comprimarea timpului. În realitate acest lucru vine din interiorul nostru, din poveștile cu noi înșine. Și lăsăm aceste povești să ne răpească viața, să ne comprime timpul.

Și… DA, aici chiar avem nevoie să lăsăm pe cineva să ne ajute. Și, zic și eu, să-i lăsăm pe cei care știu să facă acest lucru.

Am  o… “relație de prietenie” cu timpul meu. De la Connie Larkin încoace. Chiar și așa… “drăcușorul” tot mai apare uneori. Connie i-ar spune “conversație”, eu îi voi spune “poveste”. “Povestea” din capul meu care-mi sabotează viața.dana spirea paulis arad

Și am ajuns în pădure, după o călătorie cu peripeții. Echipa mea coordona prin stație cea de-a doua echipă. Fiecare echipă având harta celeilalte echipe.

Busolă, hartă, indicii, casete cu cifru, când vreme bună, când vreme rea, sub presiunea timpului impus, rucsac comform (inclusiv cu punguță pentru reziduri), necunoscut, întrebări, din când în când… răspunsuri, dezamăgiri (din “povestea” că întotdeauna “celălalt” a încetinit echipa și niciodată tu), împliniri, febră musculară și… câte și mai câte…

Dar regula de bază a jocului, a învățării experiențiale, este misterul. Nu eram niciodată informate cu privire la ceea ce urma. Doar ne imaginam că ziua nu se poate încheia abia la amiază.

dana spirea paulis arad 2Un instructaj sumar, fără a avea acces vizual la “locul faptei” (care urma), genera suficientă adrenalină cât să-ți dorești să se întâmple mai repede.

Eram suficient de antrenate. Și argumentul… cei mai buni antrenori în învățare experiențială.

Nu sunt chiar un elev ușor de suportat și am plecat de la “povestea” că după aproape juma’ de secol de viață (activă), nu ar mai avea ce să mă învețe un tânăr… de un sfert de secol.. :)

Evident, era doar… povestea!

Ne-am echipat rând pe rând, într-o ordine aleasă de noi. Depășisem etapa poveștii. Era voie bună, curiozitate, necunoscut, atenție maximă.

Luci a dat startul. O priveam de jos cum se cățăra. Cu greutate (deși noi ca spectatori nu pricepeam greutatea) dar cu hotărâre. Cu o atitudine care ne demonsta noua, privitorilor, că nu este imposibil.

Și am urmat eu. Eu cea fără de “Nu am timp”, “Nu pot”, “Eu nu știu”, “Nu mă ajută nimeni”.

colaj dana spirea

Hotărâtă, încrezătoare, am urcat primele patru trepte. La doi metri înălțime… în încercarea de a te cocoța în vărful unui stălp de de 10/10 cm dintr-o poziție total incomodă… “povestea” apare instantaneu. Dar cum să recunosc (“tocmai eu”) că drăcușorul îmi șoptește că eu nu pot?!!!

Urmez indicațiile instructorului, dau comandă mâinii să-l ajute pe picior dar drăcușorul insistă. Nu pot! La naiba, Luci a putut! Și dacă cineva a reușit, pentru mine înseamnă că oricine altcineva va reuși. Cu condiția, sigur, să vrea.

Insist, mă cert în capul meu, zâmbesc ca să dau bine, privitoarele mele dragi mă încurajau în fel și chip (neștiind încă ce le așteaptă – repet, din tribună este mult mai simplu un joc de fotbal). Reușesc într-un tîrziu, cînd drăcușorul mă umilea șoptindu-mi că am întins nervii celor care mă așteptau. Dar, vai de capul meu, priveam pârghia către care urma să mă arunc și… era ceva distanță până la ea. De rușine îmi iau inima în dinți, închid ochii și sar. Consumasem deja timp prețios din timpul întregii echipe.

Nu-mi mai aminteam nimic din etapele parcurse de Luci dar m-a trezit Sorin, antrenorul, la realitate. “Când ești pregătită să dai drumul pârghiei (adică să mă arunc în goool :( ), să zici.” M-am auzind confirmând, tot de rușinea timpului consumat. Un vid a depășit cu mult granițele stomacului și m-am trezit atârnată într-o coardă de siguranță. Ce drăcușor tâmpit! A uitat să-mi amintescă faptul că ERAM SUSȚINUTĂ, CĂ NU AVEAM MOTIVE DE FRICĂ.

AHA! Am cerut permisiunea să repet exercițiul. “Povestea” care mă sabota a dispărut. Am refăcut traseul… probabil că în cel mai mic timp.

Și nu vă spun asta ca să vă conving cât de “perfectă” sunt. Încerc a vă convinge să permiteți antrenorilor din viața voastră să vă contribuie.

Ceea ce am primit în urma acestui exercițiu a fost lecția că… reala poveste care mă sabota era… cum că viața mea depinde de alții. Cât timp sunt “asigurată în coardă” (în viață), pot realiza orice. Dar viața mea, ca și a ta, ca a tuturor, depinde de “poveste”, de “drăcușor”.

Dacă Sorin m-ar fi ținut într-o sală de curs, mi-ar fi dictat iar eu aș fi notat, dacă nu aș fi ieșit din acea zonă de confort ca să simt acel uriaș gol în stomac, ca să simt toate stările alea de jenă, de vină, de frică… nu aș fi învățat lecția.

În semn de mulțumire (da’,  mulțumire… pe bune, de aici, din capul pieptului), am să vă fac cunoștintă cu câțiva membrii ai echipei Vertical Adventure, cu cei patru cu care am avut oportunitatea să ÎNVĂȚ (la deja jumătatea mea de secol de viață):

Sorinsorin Vertical Adventure

Iubitor al lumii muntelui, ca şi al oamenilor care-l simt acolo pe “acasă”, beneficiind de o relevantă experienţă şi de multiple specializări în domeniul ştiinţelor comportamentale şi al protecţiei şi salvărilor montane, am ales ca prin acest tip de activitate să susţin oamenii spre a conştientiza şi a-i motiva să ofere tot ce au mai bun în ei.

În momentul de faţă sunt instructor şi partener la Vertical Adventure.

NaeNae_Șăin_Vertical Adventure

Caut mereu să cunosc și să învăț de la natură ce înseamnă a trăi în armonie și echilibru. De peste 20 de ani mă pasionează și practic sporturi montane.

Împlinindu-mi un vechi vis, acum am o meserie (care în același timp este un adevărat mod de viață) prin ale cărei activități vreau să arăt și celor din jur cum pot să ducă o viață mai liniștită și mai frumoasă, cum pot ajunge să-și descopere calități ascunse, dar și să depășească bariere fizice și mentale, crescând astfel interior.

LolaLoredana_Mărieș_Vertical Adventure

Caracterizată de întrebări și curiozitate, caut să găsesc răspunsuri. Natura este cel mai bun profesor pe care l-am avut.

Pasionată de mișcare și libertate am avut de mică înclinații către sport. Am practicat marea majoritate a sporturilor, unele dintre ele și la nivel de performanță, participând la diverse concursuri și campionate interne și internaționale.

Sportul și natura mă formează, iar oamenii mă completează. Alături de Vertical Adventure am șansa să simt ce înseamnă cu adevărat să fii o echipă.

CălinCălin_Tot_Vertical Adventure

Iubitor al zborului și al muntelui în orice anotimp și loc, cred că nu e prea târziu pentru nimeni să descopere frumusețea naturii sălbatice și să lupte pentru conservarea ei.
Am activat ca și sportiv în cadrul Aeroclubului Baia Mare și am participat la diverse concursuri cu caracter sportiv, fiind practicant al mai multor sporturi extreme.
În prezent fac parte din echipa de instructori a Vertical Adventure.

La final de povestire (nu de “poveste” :) ), urez… să-i cunoașteți pe acești OAMENI!!

Avantajele tmb mic

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *