Viața privită din unghiul potrivit

dana spireaTot din categoria oamenilor minunați, dar de această dată nu din cei pe care i-am cunoscut recent, este domnul Ilie Gheorghe.

Ne-am cunoscut în urmă cu câțiva ani și am simțit din prima clipă că stau de vorbă cu un om cu mult suflet. Timpul care s-a scurs de atunci mi-a confirmat că nu m-am înșelat. Face parte din multe proiecte la nivel național pe care le tratează… cu sufletul. Nu-i pot fi influențate convingerile decât cu argumente solide, crede cu tărie in fericire și în bucuria sufletului, traindu-și viața privind, cum spuneam și în zilele anterioare, din unghiul potrivit, din acel unghi de unde are “vizibilitate maximă” asupra părților frumoase ale vieții. Nu încerc să spun că n-ar fi ancorat în realitate, că nu vede și disfuncționalitățile, că nu luptă pentru principii și valori.

Pentru că sensul vieții este să privești lucrurile din perspectiva reușitei, să nu te oprești, să perseverezi, să ai suficientă răbdare să-ți culegi roadele propriei recolte. Să-ți abați atenția în analiza oricărui proiect, pe lucrurile care funcționează, să te bucuri fără să-ți reprimi bucuria oprindu-te doar la ce nu funcționează, doar la găsirea unor vinovați.

În felul acesta a reușit să se înconjoare de oameni permanent motivați și inspirați. Dar… nu întâmplător!! Dânsul este un om atât de motivat și inspirat, care transmite o energie pozitivă fantastică. Când am o bucurie, o reușită, il sun să-i împartășesc. De obicei, timpul scurt și multele activități în care suntem prinși și unul și celălalt, nu ne permite decât scurte convorbiri telefonice. De fiecare dată, însă, imi amplifică atât de mult starea de bine generată de reușită, doar în câteva minute.

Am povestit despre multe proiecte, unele la care am renunțat considerând că nu duceau către nimic constructiv pentru societatea civilă, unele în care mi-a dat putere, o putere fantastică…  să cred mai mult decât credeam.

Sindicalist vechi, Vicepreședinte al Blocului Național Sindical din 1999, coordonator al Departamentului social, implicat, așa cum spuneam, cu sufletul, povestește într-un interviu acordat portalului PAGINA1:

Începutul a fost caracterizat de un puternic entuziasm, de o doză de optimism mult prea mare pentru Gheorghe-Ilierealităţile de atunci şi de destule aspecte de amatorism. Încet, încet, lucrurile au intrat pe făgaşul normalităţii, în sensul următor: am avut adversari care s-au fortificat, guvernele au început să-şi arate năravurile şi şi-au dat arama pe faţă, răspunzând la comenzile grupurilor de interese, astfel au devenit şi ele, pentru noi, un adversar redutabil şi, din mers, punând multă energie şi muncă în joc, am început să ne ridicăm la prestaţia calitativă, cantitativă. Am devenit una dintre grupările ilustrative în pei­sajul sindical românesc.

 

„Din semnalele primite de la afiliaţi, a reieşit că principala cauză care îi face pe partenerii sociali să evite fondurile europene este lipsa unor specialişti capabili să scrie şi să gestioneze corect şi eficient proiectele”, a mai declarat domnul Gheorghe Ilie pentru publicația Telegraf.

Vorbește cu modestie despre realizările proprii, cu entuziasm despre oameni, însă cea mai mare sclipire în ochi o veți vedea atunci când vorbește despre cei trei nepoți.

 

Comentarii prin Facebook

Comentarii

One Response to Viața privită din unghiul potrivit

  1. Cautand pe netul din Romania iata ca am gasit pe pagina dumeavoastra.
    Trebuie sa apreciez ca sunt placut surprins de calitatea articolelor
    de pe aceasta pagina si va urez cat mai mult succes!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *