Metodă revoluţionară de slăbit

Un nou sistem de absorbţie a caloriilor permite persoanelor supraponderale sau celor care ţin să slăbească fără a renunţa la alimentele preferate, să mânânce pe săturate dar să digere doar două treimi din hrana ingerată. Astfel, în cazul în care consumaţi 3 hamburgeri uriaşi, fiecare a câte 1000 de calorii, în corp se vor absorbi doar 2000 de calorii, dacă folosiţi „pompa minune.“

Principiul de funcţionare este foarte simplu şi a este deja brevetat şi folosit de cetăţenii americani ce suferă de obezitate: sub supravegherea medicului, un tub se introduce în stomac. Acesta va comunica cu exteriorul printr-un orificiu plasat exact dedesubtul buricului iar prin acest orificiu o parte din alimentele ingerate vor fi aspirate de pompa manuala pentru slabit. Invenţia a fost brevetată de către societatea Aspire  Bariatrics, în parteneriat cu inventatorul Dean Kamen, cunoscut drept inventatorul trotinetei electrice, scrie cotidianul francez Le Courrier International.   

Aspiratorul minune este considerată a fi alternativa bypass-ului gastric şi a fost deja testată pe 24 de pacienţi ce sufereau de obezitate. Toţi 24 au pierdut, în medie, 20 de kilograme după un an de „aspirat“, ceea ce înseamnă foarte mult, mai ales dacă ne gândim că niciunul dintre ei nu a făcut rabat de la cantitate sau calitate.

Singurul inconvenient este acela că, deseori aspiratorul nu este suficient de puternic sau de mare astfel încât să absoarbă bucăţile mari din ce ce ar trebui să fie bolul alimentar.

De accea fie mestecaţi temeinic, fie încercaţi o altă modalitate inedită de a „scăpa de kilograme“: încercaţi casca realităţii augmentate, cu ajutorul căreia veţi vedea mult mai mare porţia de cereale integrale pe care intenţionaţi să o consumaţi. Cercetătorii niponi garantează senzaţia de saţietate după fiecare masă.

Mă întreb însă ce se întâmplă cu gustările; aţi fi dispuşi să mâncaţi un măr gigant?

 

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *