“Lupu”, ultimul film în care a jucat Sergiu Nicolaescu, va avea premiera în acest an

Pentru că toată viața lui a iubit atât de mult filmul, Sergiu Nicolaescu a jucat pana în ultimele săptămâni de viata. Ultima pelicula in care apare regizorul Sergiu Nicolaescu, va avea premiera în acest an.

 

“Lupu” este lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mustaţă, un regizor în vârstă de 35 de ani, care l-a ales pe Sergiu Nicolaescu să joace partitura unui bătrân înţelept.

“Era foarte disciplinat şi mult mai organizat decât noi. Practic, era primul înaintea tuturor pe platou. A fost o experienţă de viaţă şi de profesie pentru noi toţi”, spune Bogdan Mustaţă.

 

Filmul prezintă povestea lui Lupu, un adolescent ce trăiește într-o lume creata de el, o lume imaginară unde îi este lui bine. În lumea lui apare Carla, fata pe care o iubește   Iar atunci când el nu știe ce sa mai creadă  dacă este reala sau imaginară, simte ca-și pierde controlul și vrea sa evadeze. Sergiu Nicolaescu joacă în film rolul unui bătrân din blocul în care locuiește Lupu.

Proiectul a fost selecţionat în cadrul Atelierului Festi

 

Proiectul a fost selecţionat în cadrul Atelierului Festivalului de la Cannes. Bogdan Mustaţă a făcut filme de televiziune în Dubai şi Vietnam şi a câştigat Ursul de Aur la Berlin pentru scurtmetrajul “O zi bună de plajă”, în 2008.

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *