Hai să râdem împreună – Trupa de improvizație Urban Impro în EXCLUSIVITATE pentru Tesmedia

Cui nu-i priește o porție mare de veselie și râsete?

Ei bine, țin să vă povestesc cum într-o vineri seara, după o săptămână întreagă de muncă, în dorința de a sărbători începutul de weekend alături de câțiva colegi, la un ceai cald și o vorbă calmă, am nimerit din greșeală, la un spectacol de improvizație. Nu ne-a convenit nouă foarte tare că urma să se facă gălăgie, dar gerul fiind amenințător, ne-a convins să rămânem în acea locație și să înfruntăm ceea ce credeam că o să ne bruieze și mai tare liniștea și gândurile.

Spre uimirea noastră, actorii ne-au captivat atenția încă din primele minute ale spectacolului. Pe lângă faptul că ne-au încurajat să ne ridicăm de pe scaune și să cântăm împreună cu ei, ne-au făcut să râdem până la lacrimi. Ne-au făcut să trăim, să ne luăm roluri în scenete și să ne dorim să nu se mai termine.

Tocmai de aceea, am ținut neaparat să îi cunosc și sa vi-i prezint și dumneavostră pe acești tineri talentați, care au îmbogățit sufletește prin râsete și voie bună spectatorii și care ne-au făcut să ne reîntoarcem la spectacolele lor.

Astfel, am încropit un scurt interviu cu  trupa Urban Impro (Alexandra Dumitrică, Laura Anghel, Mihaela Georgescu, Alex Bot, Andrei Ţifrea, Cristi Roşu, Dan Miron, Florin Ciuică – improvizatori, Florin Gagiu – pianist).

 

Reporter: Cum v-a venit ideea să formați aceasta trupă și de când activați?

Urban Impro: Trupa s-a format în urma unor workshop-uri de improvizație, astfel încât a rămas un grup de oameni pasionați de această formă a teatrului care au hotărât să susțină mai departe spectacole de improvizatie pe cont propriu.

În noiembrie 2012, am împlinit un anișor, timp în care am adunat un public ce se bucură de prestațiile noastre atât în București, cât și în provincie.

Reporter: Ce înseamnă improvizație?

Urban Impro: Improvizația presupune interacțiune cu publicul și apelează la spontaneitatea actorilor.

Spectacolul de improvizație este o formă de teatru în care actorii interpretează scene, dialoguri, cântece, povestiri în baza sugestiilor și propunerilor primite din partea publicului.

Reporter: Care este diferența dintre teatrul clasic și teatrul de improvizație?

Urban Impro: Spre deosebire de teatrul clasic, la teatrul de improvizație, nu există niciun regizor, niciun scenariu, nicio replică învățată de acasă. Există doar publicul  care interacționează cu membrii trupei în permanență și de la care se iau propuneri și sugestii pentru scenele de improvizatie din cadrul unui spectacol.

În acest mod, publicul este implicat în procesul de creație al scenelor, iar uneori chiar participă ca și improvizatori alături de noi.

Reporter: De ce ar veni lumea la un spectacol Urban Impro?

Urban Impro: Pentru că un spectacol Urban Impro înseamnă bună dispoziție, înseamnă o seară în care te destinzi după o săptămână de muncă asiduă la serviciu, înseamnă hohote de râs, înseamnă că trebuie să pui poșeta la bătaie pentru a oferi recuzita pentru scenenele de improvizație, înseamnă că lumea pleacă acasă cu o energie pozitivă și uneori înseamnă să te căsătorești cu unii dintre membrii trupei.

Reporter: Așadar te poți aștepta la surprize în timpul spectacolelor voastre?

Urban Impro: Poți avea ocazia să urci pe scenă alături de iubit(ă) și să asiști la reconstituirea primei voastre întâlniri… Poți avea parte de reconstituirea în stilul Urban Impro a  unei întâmplări speciale  din viața ta, dacă ai un prieten suficient de curajos încât să o povestească! … De asemenea poți avea parte de o dedicație muzicală de ziua ta!

Reporter: De câte ori vă vedeti pe săptămână și cum decurge un antrenament?

Urban Impro: De obicei ne vedem unii cu alții la antrenamente cam de două ori pe săptămână. Începem cu o încălzire ușoară de glezne. Ne încălzim și noi, mai ales acum în sezonul rece. Încercăm să punem neuronii în mișcare, să facem asocieri, să ne dezvoltăm spontaneitatea și latura muzicală. Apoi începem în forță, jocurile propriu-zise de improvizație, ne organizăm pe tabere și începe “războiul”.

Dupa aproximativ 3 ore de râs, plâns, trecut de la agonie la extaz, cu sudoarea pe frunte, capitulăm…

Reporter: Unde vă poate vedea publicul?

Urban Impro: Vinerea asta, 11.01.2013, vă așteptăm în The Artist Studio, de la ora 20.00, iar ca să fiți la curent cu ce se mai întamplă în lumea noastră urbană, intrați pe pagina noastră de facebook http://www.facebook.com/urbanimpro și dați like!

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *