Accident grav provocat de un fazan

Un grav accident s-a produs în această dimineață pe DN 59 din judeţul Timiş.

Două maşini s-au ciocnit violent după ce unul dintre şoferi a frânat brusc pentru că în faţa maşinii a sărit un fazan, iar şoferul din spate nu a mai putut evita impactul.

În urma accidentului unul dintre şoferi se află în stare destul de gravă, fiind preluat de un elicopter SMURD venit de la Arad, care îl va transporta la Spitalul Judeţean din Timişoara.  Acesta a suferit traume toracice, iar starea sa este agravată şi de faptul că suferă de astm.

Celelalte trei persoane aflate în cele două maşini au fost, de asemenea, rănite, şi urmează să fie transportate la spital de ambulanţele sosite la faţa locului, trei echipaje SMURD şi două de la Ambulanţa Timiş.

Pe DN59, între Deta şi Timişoara, la kilometrul 39, traficul rutier este întrerupt pentru ca poliţiştii să poată preleva probe necesare în anchetă. În zonă sunt cozi de maşini ce se întind pe câţiva kilometri pe ambele sensuri.

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *