A fost jefuită şi agresată la Paris

Top modelul britanic, Naomi Campbell, a suferit o contuzie la nivelul ligamentelor picioarelor în momentul în care a fost agresată şi jefuită pe o stradă din Paris în urmă cu puţin timp.

Aceasta se afla pe o stradă din capitala Franţei, încercând să oprească un taxi, în momentul în care a fost atacată de câţiva hoţi. Naomi a apelat la poliţie pentru a raporta întâmplarea, iar după aceea s-a deplasat la bordul unui avion privat în oraşul Vail din statul american Colorado, unde a fost tratată de un renumit chirurg ortoped.

“A fost un moment terifiant. Naomi crede că hoţii au pândit-o, au urmărit-o şi au aşteptat cel mai potrivit moment pentru a o ataca atunci când era singură. A fost atacată pe stradă, în timp ce încerca să oprească un taxi, şi a fost jefuită”, a declarat o sursă.

Naomi Campbell este unul dintre cele mai cunoscute şi mai bine plătite top modele din lume şi a lucrat pentru mari creatori de modă precum Ralph Lauren, Versace şi Dolce & Gabbana. Ea s-a născut pe 22 mai 1970, la Londra. Naomi Campbell este de origine jamaicană cu rădăcini chineze, bunica ei din partea tatălui purtând numele de familie Ming.

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *