15.000 de euro prețul unei vieți

Daniel Pădurariu i-a pus gând rău lui Bogdan Mararu, pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia acestuia. Pentru a nu fi identificat şi tras la răspundere pentru această faptă, Pădurariu l-a contactrat pe Cosmin Irinel Lăcătuş, “persoana de încredere”, căruia i-a solicitat să îi găsească două persoane dispuse să monteze dispozitivul exploziv, sub maşina lui Bogdan Mararu, a mai notat instanta în motivare.

Lăcătuş i-a adus la întâlnirea cu Pădurariu pe Ovidiu Popa şi Emil Cristofor, care au fost de acord să pună dispozitivul exploziv sub maşina lui Bogdan Mararu în schimbul a 7.000 de euro, însă au cerut 15.000 de euro dacă Mararu moare în urma exploziei.
Pădurariu le-a mai cerut celor doi să incendieze şi doua spatii comerciale din Piatra Neamţ ce aparţineau unor apropiaţi ai lui Mararu, pentru care cei doi urmau să primească 1.000 de euro fiecare.

 

După ce au fost reținuți și prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă, Instanta Curții de Apel Bacău a dispus, sâmbăta, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Daniel Pădurariu, Cosmin Irinel Lăcătuş, Ovidiu Popă, Petrică Jâtaru şi Emil Cristofor, acuzaţi de omor calificat, distrugere şi acte de terorism, după ce au amplasat un dispozitiv exploziv artizanal sub autoturismul lui Bogdan Mararu, la Piatra Neamţ.
Decizia Curţii de Apel Bacău a fost contestată de cei cinci la instanta supremă, care a judecat luni recursul acestora, urmând să decidă dacă aceştia rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.

Instanta Curţii de Apel Bacău arată, în motivarea deciziei de arestare a celor cinci, ca aceştia sunt cercetaţi pentru infracţiuni cu grad de pericol social extrem de ridicat. Astfel, instanta notează că infracţiunilede care sunt acuzaţi

aceştia, respectiv tentativa la omor calificat, tentativa la distrugere, acte de terorism, nerespectarea regimului materiilor exlozive, şi modul în care au conceput şi comis faptele au creat un puternic sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice. Totodată, instanta a arătat că se impune arestarea acestora întrucât altfel s-ar putea crede că justiţia nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii.

 

Purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, afirma că suspecţii erau monitorizaţi de SRI şi DIICOT încă din luna decembrie, iar vineri dimineața SRI a intervenit pentru prinderea acestora.
El preciza că vineri dimineaţă, încă din jurul orei 03.00, o echipă de pirotehnişti ai Brigăzii specializate antiteroriste a SRI s-a aflat la faţa locului şi a aplicat procedurile standard pentru aceste situaţii, însă s-a decis ca acţiunea să fie coordonata de o echipă suplimentară, care a fost trrimisă de la Bucureşti. Operaţiunea de detonare a bombei a durat aproximativ o oră şi jumătate.

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *