Prognoza meteo – Marţi 11 decembrie – VEZI TEMPERATURILE

Iarna nu s-a lăsat aşteptată, şi-a intrat în drepturi încă din primele zile ale lunii decembrie. Zăpada a pus stăpânire pe cea mai mare a ţării şi temperaturile sunt în scădere. Vremea este geroasa mai ales în timpul nopţii şi ninsorile nu ne vor da pace în zilele următoare.

Ziua de marţi, 11 decembrie ne aduce vreme rece în toată ţara. Fulgii de nea îşi vor face simţită prezenţa în partea de est a ţării şi în centru, unde în prima parte a zilei va ninge pe arii relativ extinse. Vântul sufla cu putere în cea mai mare parte a teritoriului şi va viscoli ninsoarea în Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură. Datorită temperaturilor scăzute în sud-estul ţării sunt condiţii de polei.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade, mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime, între -10 şi 0 grade, iar în depresiuni valorile vor fi de -15 grade.

 

În Bucureşti, termometrele vor arăta valori din ce în ce mai mici. Cerul va fi noros, iar temporar, spre seară şi în cursul nopţii va ninge. Treptat, zăpada pune stăpânire şi pe Capitală, sunt anunţate ninsori până la sfârşitul acestei săptămâni şi temperaturi foarte scăzute.

În ziua de marţi, 11 decembrie, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de -2… – 1 grad.

 

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *