Săptămâna Formula 1 – Ultimele ştiri înaintea cursei decisive din weekend

Dacă Red Bull Racing şi-a asigurat titlul mondial al constructorilor duminică în Statele Unite, pilotul echipei austriece, Sebastian Vettel se va lupta umăr la umăr cu spaniolul Fernando Alonso(Ferrari) pentru titlul mondial la individual. Iată ultimele ştiri din cele două tabere:

RED BULL

După ce alternatorul i-a făcut probleme pentru a treia oară lui Mark Webber în acest sezon, austriecii au anunţat că la MP al Braziliei maşinile Red Bull vor fi echipate cu noua specificaţie de alternator dezvoltată de Renault pentru acest sezon.

Inginerii de la Renault se aşteaptă ca implementarea noului alternator să decurgă fără probleme, dat fiind faptul că celelalte echipe cu motoare Renault din Formula 1 l-au folosit de la startul sezonului. Red Bull a ales să rămână cu cel vechi cu care au câştigat două titluri mondiale consecutive la constructori şi la individual.

Mark Webber a tras pe dreapta duminică în cursa de la Austin după ce alternatorul maşinii sale a cedat. Sebastian Vettel a abandonat din aceeaşi cauză la Valencia când conducea cursa şi a avut probleme cu alternatorul şi la Imola, unde s-a retras cu 6 tururi înainte de final.

FERRARI

Şeful Ferrari, Stefano Domenicali, a argumentat decizia de a rupe intenţionat sigiliul cutiei de viteze de pe maşina lui Felipe Massa pentru ca acesta să fie declasat cinci poziţii pe grila de start, situaţie care l-a propulsat pe Fernando Alonso pe locul 7.

“Am făcut lucrul pe care trebuia să îl facem. Orice echipă ar fi făcut acelaşi lucru dacă erau în locul nostru”, a spus Domenicali. El a mai precizat că l-a informat personal pe Massa despre acest lucru. “Piloţii respectă faptul că factorul decizional la o echipă este conducerea şi nu ei. Îi mulţumesc lui Felipe că a înţeles asta”, a mai spus boss-ul Ferrari.

 

 

 

 

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *