REVOLTĂTOR: O educatoare le dădea pastile copiilor să stea liniștiți

O educatoare în vârstă de 51 de ani de la o grădiniță din localitatea Sălceni, județul Vaslui, este acuzată de către părinții copiilor că are episoade delirante, că îi lasă singuri pe copii în clasă pentru a merge să-şi cumpere ţigări şi băutură din sat, că le dă micuţilor pastile pentru a fi cuminţi la cursuri şi că are o ţinută neglijentă.

Situația de la grădiniţa din Sălceni este cunoscută de către conducerea ISJ Vaslui, mai ales că educatoarea respectivă a fost transferată în urmă cu un an de la o altă grădiniţă, din localitatea Râşeşti, tot pentru un comportament deviant faţă de copii.

O echipă de inspectori a fost prezentă la grădiniţa din Sălceni, care a confirmat că educatoarea este una cu probleme. În consecinţă, directorul de structură şcolară a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice a femeii, rezultatul urmând a fi analizat în cadrul comisiei pentru protecţia şi securitatea din muncă din cadrul şcolii, care va lua o decizie finală. Din păcate, legislaţia din domeniul învăţământului este foarte permisivă şi, chiar cu calificative de nesatisfăcător în activitatea, nu se poate desface un contract de muncă al unui cadru didactic”, a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Părinţii celor 15 preşcolari de la grădiniţa din Sălceni sunt hotărâţi să nu-şi mai lase copiii la cursuri până când educatoarea nu va fi schimbată cu un alt cadru didactic de către conducerea şcolii coordonatoare.

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *