Peste un milion de euro pentru pictorii români

Tabloul ”Catrina”, pictat de Nicolae Tonitza,  a fost vândut aseară, în cadrul Licitației de Toamnă – Mari Maeștri ai Picturii Românești cu 142.000 de euro, în timp ce ”Țărăncuță cu doniță, de la izvor, prin pădure” , de Nicolae Grigorescu, a obținut 46.000 de euro, iar ”Primăvară la Mangalia”, de Ion Țuculescu, nu mai puțin de 38.000 de euro.

Totalul vânzărilor de aseară din cadrul licitației de toamnă  a depășit suma de un milion de euro, aducând în prim plan opere de artă ale celor mai bine vânduți pictori români din toate timpurile.

În cadrul acestei licitații au fost selectați cel mai bine cotați artiști, iar pe lângă Tonitza, au putut fi licitate ”Natură statică cu flori, carte și lămâi”, de Alexadru Ciucurencu, adjudecată la suma de 16.000 de euro,  provenind din colecția poetului Lucian Blaga.

Prețuri ridicate au mai obținut  “Natură statică cu borcan cu pensule, carafă şi cărţi” de Gheorghe Petraşcu -34.000 de euro, “Tânără în interior” de Francisc Şirato – 30.000 de euro.

Două dintre picturile lui Theodor Pallad, “Natură statică cu narcise şi oglindă” și “Pont du Diable” au fost adjudecate la 32.000 de euro, respectiv 24.000 de euro, “Peisaj din Sinaia” de Theodor Aman, la 24.000 de euro, “La zăpadă” de Max Herman Maxy, la 20.000 de euro, Pagoda din “Kiyotaki” de Samuel Mutzner, la 19.500 de euro, “Maternitate” şi “Scenă de seară – Sighişoara” de Camil Ressu, la 32.000 de euro, respectiv 18.500 de euro, “Culegătorii de scoici” de Corneliu Baba, la 16.500 de euro, “Bărci la Veneţia” de Nicolae Dărăscu, la 15.500 de euro, “Fetiţă în foişor” de Ion Theodorescu-Sion, la 15.000 de euro.

”Descătușarea României”, semnat de Gheorghe Tattarescu, catalogată drept o lucrare rarisimă, emblmatică pentru istoria națională, a fost vândută pentru 9.500 de euro.

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *