Simona Halep şi Irina Begu, în turul al II-lea la Linz! Sorana Cârstea a fost eliminată

Zi cu bune şi cu rele ieri la Linz pentru tenisul românesc. Două dintre cele cinci reprezentate ale României pe tabloul turneului WTA International de la Linz,  Irina Begu(nr. 57 mondial) şi Simona Halep(nr. 46 WTA) au avut misiuni uşoare. Begu a învins-o pe Catalina Castano(Columbia) scor 6-0, 6-4, iar Halep a stat doar câteva minute pe teren, adversara ei retrăgându-se după numai 3 gameuri de pe teren şi acuzând o accidentare la umăr.

Halep va avea o misiune infernală în turul al II-lea, urmând să joace cu numărul 1 mondial, bielorusa Victoria Azarenka, care vine la acest turneu acoperită de glorie după ce a câştigat săptămâna trecută puternicul  turneu de la Beijing, într-o manieră foarte convingătoare. Irina Begu va juca cu olandeza Kiki Bertens.

În schimb,  Sorana Cârstea (nr. 26 WTA), cea mai bine clasată jucătoare din România,  a fost învinsă de croata Petra Martici(nr. 64 WTA) scor 4-6, 3-6. Nici Alexandra Cadanţu n-a fost mai norocoasă fiind învinsă clar, 2-6, 1-6, de elveţianca Romina Oprandi.

Astăzi, Monica Niculescu o va înfrunta pe Ana Ivanovic (nr. 12 WTA).

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *