Prima ediţie DREAMHACK în România

Weekend-ul acesta a fost unul cu adevărat special pentru gamerii din România. Entuziaştii jocurilor pe calculator au asistat la cel mai mare eveniment de profil organizat vreodată în ţara noastră. Competiţii, gadget-uri, spectacol, emoţii, toate au fost prezente la prima ediţie DREAMHACK, desfăşurată între 20 şi 21 oct la Turbohalle. Evenimentul a reprezentat ultima etapă din turneul DreamHack Eizo Open, fiind decisiv pentru calificarea în marea finală DreamHack Winter din Suedia (22-25 noiembrie).

177 de gameri de pe întreg mapamondul au fost prezenţi la acest eveniment, fără precedent în România. Ei s-au întrecut în aptitudini şi strategii pentru turneele de Starcraft 2, League of Legends şi Counter Strike.

Prima zi a fost deschisă de preşedintele PGL (Professional Games League), Silviu Stroie iar în cadrul ei au avut loc competiţii pentru toate cele 3 jocuri ale turneului (League of Legends, StarCraft 2 şi Counter-Strike). Câştigătorea League of Legends a fost echipa multi-ţională WinFakt, care a plecat acasă cu un premiu de 2000 euro,  şi cu locul asigurat iarna aceasta la marea finală de la Stockholm. Competiţia de Counter-Strike a fost câştigată de echipa Fnatic, iar premiul a însumat 5000 de euro.

Pentru a încheia o primă seara de excepţie, băieţii de la Paraziţii au suţinut un mini-recital de zile mari, gamerii fiind mai mult decât enuziasmaţi de performanţa hip-hoperilor.

Cea de-a doua zi a evenimentului fost aproape în totalitate dedicată jocului StarCraft 2. 64 de concurenţi din întreaga lume au început lupta pentru primul loc, care a constat în echivalentul a aproape 8000 de euro. Primele 3 poziţii au asigurat, câte un loc în marea finală DREAMHACK Winter. Echipa Acer a fost de departe cea mai câştigată, având 2 componenţi în finala de StarCraft 2. Nerchio (Polonia) şi-a devansat coechipierul, pe BLY (Ucraina), dupa o finală ‘best of 5’, pe care a dominat-o cu 3-0.

Partenerii evenimentului au atras atenţia invitaţiilor, cu o serie de concursuri, tombole, demonstraţii inedite şi programe interactive. Investiţia organizării DREAMHACK la Bucureşti s-a ridicat la aproape 70.000 de euro. Deşi iniţial erau estimaţi în jur de 500 de participanţi,  mai bine de 2000 de bilete au fost vândute.

DREAMHACK a depăşit cu mult aşteptarile organizatorilor, care ne asigură că următoarea ediţie va avea loc într-un cadru mult mai amplu.

Sursa foto : Szilárd Ioó

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *