Guvernul a aprobat proiectul noii Săli Polivalente

Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat ieri, 12 septembrie a.c., într-o conferinţă de presă susţinută alături de primarul general al capitalei, Sorin Oprescu, faptul că a fost aprobat proiectul de construcţie a noii Săli Polivalente din Bucureşti.

 

,,Am aprobat prin Hotărâre de Guvern trecerea terenului de la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi în administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Există de altfel un studiu de fezabilitate şi un proiect făcut de Compania Naţională de Investiţii. Sala Polivalentă o va construi Primăria Municipiului Bucureşti cu sprijinul Guvernului. Aşa cum Primăria a construit Arena Naţională, iar acum o administrează, la fel se va întâmpla şi cu sala“, a declarat Victor Ponta la sfârşitul şedinţei de guvern de miercuri.

 

Sala va avea 12.000 de locuri şi va putea găzdui meciuri de baschet, handbal, tenis, hochei şi volei, precum şi concursuri de gimnastică.

 

Nu ne trebuie o sală de 18.000 de locuri, am fost de mai multe ori în cea de la Istanbul şi nu cred că o s-o umplem. Dacă facem ceva uriaş, ne va costa foarte mult întreţinerea. Hai să facem sala aceea de 12.000, dar hai să îi dăm drumul anul acesta. Lumea sportului să se decidă asupra unui proiect ca să îi putem da drumul anul acesta. Nu ştiu care, dar să fie unul dintre proiecte. Pentru că dacă mergem pe patru proiecte nu o să facem niciunul. Dar eu n-aş vrea ca sala asta să coste mai mult decât sala de la Londra“, a declarat premierul la întâlnirea de lucrudin data de 16 iulie a.c., de la sediul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.

 

 

Foto: Guvernul României

Comentarii prin Facebook

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *